Cautare AdSense

Cautare pe blog

reclama

duminică, 28 decembrie 2008

Steliana Nistor a părăsit gimnastica din cauza numeroaselor accidentări

Fosta gimnastă de 19 ani, Steliana Nistor, a părăsit prea devreme lumea sportului, din cauza numeroaselor accidentări. Nu s-a lăsat de gimnastică pentru a dedica mai mult timp distracţiilor, aşa cum s-a vehiculat, ci din cauza problemelor la spate.

De când s-a retras, imediat după Olimpiada de la Beijing, Steluţa şi-a făcut la Sibiu alt cerc de prieteni. Din această cauză, dar şi din alte motive, fosta gimnastă n-a mai ţinut legătura cu fostele sale colege de la lotul naţional de gimnastică.

“Nu am mai vorbit cu ele de la ultima competiţie făcută împreună. Vorbesc doar cu domnii antrenori şi cu cei de la federaţie”, declară Steluţa. Cel mai mult o deranjează bârfele care tot s-au vehiculat despre retragerea ei la o vârstă prea mică.


“Nu m-am lăsat de gimnastică pentru distracţii, plimbări şi prieteni. Nu este adevărat ce s-a zis. M-am lăsat pentru că am probleme medicale cu spatele şi nu numai”, adaugă medaliata cu bronz de la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Deocamdată nu se gândeşte ce va face după ce va termina facultatea. Ar tenta-o mai multe funcţii, chiar şi una în televiziune, însă printre preferinţele ei rămâne tot ceva legat de sport. “Eu sunt în Sibiu şi va trebui să merg în Bucureşti. Însă acum, cel mai mult îmi doresc să antrenez”, spune fosta campioană . Sărbătorile de iarnă o vor prinde, pentru prima dată de când a fost cooptată în lotul naţional, acasă, în sânul familiei: “Atât Crăciunul, cât şi Revelionul le voi face cu familia”.

Carte de vizită

Data naşterii: 15.09.1989, Sibiu.

Palmares:

2004 - campioană europeană absolută şi la sol - juniori
- vicecampioană europeană cu echipa şi la sărituri - juniori

2006 - vicecampioană europeană cu echipa

2007 - vicecampioană mondială absolută şi la bârnă
- vicecampioană europeană la paralele
- bronz cu echipa la mondiale
- bronz la bârnă la europene

2008 - campioană europeană cu echipa
- vicecampioană europeană la paralele
- bronz olimpic cu echipa


Ce au făcut după ce s-au lăsat

- Corina Ungureanu, după ce s-a lăsat de gimnastică, s-a aflat în centrul unui scandal în care apărea într-un film XXX alături de două colege. Acum antrenează în Anglia.
- Cătălina Ponor este acum director de imagine la fundaţia “Gigi Becali”. Se gândeşte la o carieră de antrenoare, dar nu pentru viitorul apropiat.
- Simona Amânar e vicepreşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică, profesor universitar la Timişoara.
- Gina Gogean a investit împreună cu soţul său într-o fermă de melci. Este arbitră internaţională de gimnastică.
- Daniela Sofronie a făcut parte patru luni din trupa “Romanian Golden Team”, trupă coordonată de Marius Urzică.


via click.ro
| More

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Ai ceva de zis???

„Aboneaza-te si vei fi la curent cu cele mai noi stiri de pe acest blog”... Introdu adresa ta de e-mail:

ShareThis

Postări populare