Cautare AdSense

Cautare pe blog

reclama

joi, 12 martie 2009

Fumezi? O singura tigara fumata iti scurteaza viata cu 7 minute

Jumatate din decesele legate de fumat se produc intre 35-69 ani. Fumatul cauzeaza aproape 30% din decesele prin cancer. 90% din decesele prin cancer pulmonar la barbati si 70% la femei se datoreaza fumatului.

Milioane de oameni s-au lasat prada acestui viciu si au fost invinsi de fiecare data cand au incercat sa se lase.

Iata zece motive pentru care ar trebui sa uitati de fumat:

1. Infertilitatea si impotenta: femeile fumatoare prezinta un grad de fertilitate cu 25% mai redus din cauza scaderii concentratiei hormonilor si a substantelor cu rol in reproducere. Inhalarea fumului de tigara afecteaza direct fetusul in timpul sarcinii. Barbatii fumatori prezinta un numar mai redus de spermatozoizi in sperma, un numar mai mare de spermatozoizi cu anomalii de forma si o scadere a mobilitatii spermatozoizilor. Fumatul creste si riscul impotentei cu 50%. In Romania, unul din patru barbati sufera de impotenta.

2.Cancerul: un procent de 30% dintre decesele cauzate de cancer sunt atribuite fumatului. Imbolnavirea de cancer bucal (al limbii, gingiilor sau al planseului bucal), faringian sau laringian are un risc de sase ori mai mare decat al populatiei nefumatoare. Fumatul este responsabil pentru 90% din cazurile de cancer pulmonar. Aparitia cancerului de vezica urinara este mult mai sporita deoarece reziduurile cancerigene sau toxice sunt in parte evacuate prin urina, crescand riscurile de imbolnavire a vezicii urinare.

3. Emfizemul pulmonar: un procent mai mare de 90% din bronhopneumopatiile cronice au drept cauza fumatul, prin asocierea bronsitei cronice (care se traduce prin inflamatia cronica a cailor respiratorii) cu emfizemul pulomonar (care se traduce prin intinderea si spargerea alveolelor pulmonare).

4. Arteroscleroza: monoxidul de carbon si nicotina destrama legaturile speciale dintre celulele peretului arterial, fapt care initiaza arteroscleroza. Daca obstructia se produce la nivelul vaselor sangvine pot aparea: cresterea tensiunii arteriale, anevrismul aortei sau boala Buerger si Raynaud care inseamna pierderea in totalitate a irigatiei sangvine si amputera membrului afectat. Daca se produce la nivelul inimii, se poate declansa infarctul miocardic. O treime din decesele prin infarct sunt atribuite fumatului. Daca se produce la nivelul creierului, apar accidentele vasculare cerebrale care sunt cu 50% mai frecvente la fumatori fata de nefumatori.

5. Cariile si halena: fumatorii prezinta un numar de trei ori mai mare de carii decat nefumatorii. Acest lucru este cauzat de aparitia placii dentare care favorizeaza dezvoltarea bacteriilor, ducand in final la carierea dintilor. Insa fumatorii nu sunt menajati nici in ceea ce priveste respiratia: halena reprezinta mirosul neplacut al respiratiei, asociat fumatorilor, care nu poate fi indepartat cu ajutorul nici unei ape de gura sau paste de dinti.

6. Bronsita: primul simptom este tusea cronica care la inceput apare doar dimineata, apoi devine permanenta, insotita de expectoratie si mai tarziu de emfizem cu insuficienta respiratorie.

7. Cefaleea si migrenele apar frecvent la fumatori din cauza monoxidului de carbon si scaderii fluxului sangvin cerebral.

8. Osteoporoza: studiile au demonstrat ca exista o relatie directa intre fumat si o densitate osoasa scazuta. Fumatoarele absorb calciul mai greu, ceea ce duce la oase mai fragile si la riscuri mai mari de fracturi osteoporotice.

9. Crizele de tetanie: sunt mult mai frecvente la fumatori decat la nefumatori, deoarece calciul nu este retinut suficient in organism, mai mult este redusa circulatia sangelui in zona extremitatilor (degetele mainilor si picioarelor) si se poate observa si incordarea muschilor.

10. Declinul inteligentei: cercetarile efectuate de Institutul de psihiatrie din Londra indica faptul ca fumatul este asociat cu declinul inteligentei. Studiul a examinat mai mult de 650 de oameni de 65 de ani si peste, pentru a determina puterea lor intelectuala si a inregistrat obiceiurile lor legate de fumat. Cercetatorii au demonstrat ca fumatorii au probleme mai mari decat nefumatorii sau decat fostii fumatori. Fumatul este un factor ce contribuie la bolile cardio-vasculare si arteroscleroza, ingusteaza arterele si astfel reduce alimentarea cu sange a creierului. Aceasta poate explica declinul inteligentei.

Vezi aici "ingredientele secrete” ale tigarilor:

1. Gudronul: este un termen general pentru mai multe particule ce rezulta din fumul de tigara. Particulele contin substante chimice printre care oxizi de nitrogen, dioxid de carbon si monoxid de carbon. Gudronul e maro si are gust neplacut, pateaza dintii, unghiile si tesuturile de plaman. Gudronul contine benzpiren, o hidrocarbura puternic cancerigena.

2. Monoxidul de carbon: este un gaz inodor fatal in doze mari pentru ca ia locul oxigenului din sange. Fiecare celula de sange contine o proteina complexa numita hemoglobina; moleculele de oxigen sunt transportate prin corp lipite sau agatate de proteine.

3. Cianura de hidrogen: cianura de hidrogen impiedica derularea procesului de curatare a plamanilor in sensul ca substantele otravitoare ale fumului de tigara raman in plamani.

4. Metale: fumul de tigara contine metale periculoase printre care: arsenic, cadmiu si plumb. Multe din aceste metale sunt cancerigene.

5. Compusi radioactivi: fumul de tigara contine compusi radioactivi care sunt cancerigeni.

sursa: stirileprotv.ro
| More

1 comentarii:

Unknown spunea...

cam 7 minute dureaza sa fumezi o tigara oricum

Trimiteți un comentariu

Ai ceva de zis???

„Aboneaza-te si vei fi la curent cu cele mai noi stiri de pe acest blog”... Introdu adresa ta de e-mail:

ShareThis

Postări populare