Cu extensia potrivită, utilizatorii de Firefox pot descărca filmele de pe YouTube cât se poate de simplu: dând doar un singur click. Există mai multe extensii care promit descărcarea filmelor de pe acest gen de site-uri, însă una dintre ele reuşeşte să facă o treabă mai bună decât celelalte şi să simplifice la maxim misiunea utilizatorului.
DownloadHelper
DownloadHelper este numele extensiei de care ai nevoie dacă te pasionează descărcarea filmelor de pe site-uri gen YouTube. Tot ce trebuie să faci este să o instalezi ca pe orice extensie de Firefox, cu restartarea de rigoare a browser-ului. Site-ul oficial al acestei extensii este http://www.downloadhelper.net. Alternativ o poţi instala de pe pagina de extensii a Mozilla.
Odată instalată extensia, când vei intra pe orice pagină YouTube, în stânga titlului vă fi afişat simbolul cu trei cercuri colorate, caracteristic extensiei DownloadHelper. Pentru a descăca pe calculatorul propriu filmul din pagina respectivă este suficient să dai un singur click pe simbolul cu pricina. Atât de simplu.
DownloadHelper poate descăca clipuri respectiv secvenţe audio şi de pe alte site-uri de acest gen, însă nu la fel de simplu ca de pe YouTube. Lista de site-uri cu care DownloadHelper a fost testat include câteva sute de nume.
Extensia oferă şi un set cuprinzător de opţiuni. Una dintre acestea este posibilitatea de a stoca conţinutul descărcat (audio sau video) pe un server online, pentru a putea fi accesat şi de pe alte calculatoare sau telefoane mobile conectate la Internet. Această facilitate este posibilă cu ajutorul altui serviciu, numit MP3tunes.
Descărcarea conţinutului unor site-uri precum YouTube poate fi considerată o încălcare a condiţiilor site-ului respectiv. Utilizatorii trebuie să fie conştienţi de acest aspect înainte de toate.
Sursa: go4it.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Ai ceva de zis???