În 2029, oamenii îşi vor putea comanda organe de schimb din magazine: inimă, ficat, pancreas, chiar şi neuroni - dacă duc lipsă. Iar asta nu e nimic: pe lângă că vom trăi veşnic, ne vom putea regla chiar şi vârsta, mai ceva ca în basmele lui Petre Ispirescu. Puterea de a schimba legile naturii stă în nanotehnologie, consideră un om de ştiinţă american (Ray Kurzweil), cel care a înaintat această teorie a "vieţii fără de moarte".
Denumirea originală a teoriei este "Law of Accelerating Returns", iar motto-ul autorului este "O mulţime de oameni cred că e bine să urmezi natura. Eu nu cred că e bine, fiindcă evoluţia biologică nu este de partea noastră".
Nanoboţii (roboţi microscopici autonomi) ne vor înlocui celulele distruse cu altele noi, artificiale, care ne vor creşte exponenţial capacitatea de efort şi rezistenţă. Conform vizionarului american, vom fi în stare să stăm sub apă fără oxigen până la patru ore sau să facem un sprint de 15 minute fără a inspira. Indivizii cu imaginaţie vor putea scrie o carte în câteva minute, iar persoanele ce trăiesc pentru plăceri carnale se vor putea deconecta temporar de la realitate ca să pătrundă într-un univers virtual în care să-şi satisfacă absolut toate fanteziile.
Sursa: go4it.ro
reclama
joi, 24 septembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
ShareThis
Postări populare
-
Spre deosebire de horoscopul european, in Horoscopul Japonez exista 11 zodii. Iata care sunt cele 11 zodii japoneze si care sunt trasat...
-
Camaleones [TRAILER OFICIAL] Telenovela Camaleones-Belinda,Poncho,Sherlyn,Pee Wee - Poze CAMALEONES Trailer Completo Muzica Cameleonii Belin...
-
Saracii tineri bogati este o poveste despre copii care au totul si isi doresc mai mult. Telenovela se axeaza pe povestea unei adolescente de...
-
“Cameleonii” (“Camaleones”) , o poveste nou-nouta de iubire, combinata cu scene spectaculoase de actiune, dar si multa muzica. Mai sexy ca n...
-
Din 12 aprilie a debutat ACASA o noua poveste “ Cealalta fata a Analiei” (“El Rostro de Analia”) . Elizabeth Gutierrez si Martin Karpan s...
-
SSC Ultimate Aero TT - 465.000 € Viteză: 413 km/h; este cea mai rapidă maşină de serie limitată din lume . Propulsat de un motor Twin Turbo ...
-
Norocul nu este de partea lui Anahí, care a dat probe pentru rolul de protagonistă din noua telenovelă a Carlei Estrada, însă producătoarea ...
-
William Levy (n. 1979, Havana, Cuba; 1,83 m) L-aţi văzut în: „Răzbunarea Victoriei” (Germán”), „Destine furate” (Larry), „Pasiune” (Vasco...
-
Protagonistii din telenovela “ Predestinati” (“Sortilegio”) Jacqueline Bracamontes si William Levy fac pentru prima oară cuplu pe micul ecr...
-
„Căutând-o pe Elisa” – „Donde esta Elisa?” Producţie : SUA, Telemundo, 2010 Nr. episoade: 107 Descriere: Viata familiei Altamira , in sp...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Ai ceva de zis???