Adela Popescu si Lica Alexandru (galerie-foto) Dansez pentru tine |
reclama
duminică, 28 noiembrie 2010
Adela Popescu si Lica Alexandru (galerie-foto) Dansez pentru tine
Adela Popescu, actrita din serialul “Iubire si onoare” de la AcasaTV, danseaza alaturi de Lica Alexandru (20 de ani, Timisoara) pentru ca cei doi frati ai lui sa aiba un viitor bun, iar mama sa care s-a sacrificat o viata pentru ei sa aiba o viata linistita si sufletul impacat ca toti copiii ei sunt bine... Galerie foto Adela Popescu si Lica Alexandru
Etichete:
Emisiuni,
foto,
Girls,
Telenovele,
vedete
luni, 22 noiembrie 2010
Diana Dumitrescu cand eram mica imi doream sa devin fotbalista
"In copilarie eram o fetita destul de timida si imi era destul de greu sa leg prietenii. Nu pot sa spun ca eram sociabila. Am fost un copil cuminte, pana in clasa a IX-a, a X-a. Am vrut sa fiu printesa, dupa care am descoperit pantofii mamei si am vrut să devin model, apoi avocat si in cele din urma, pe la 14 ani, fotbalista", spune Diana.
Diana Dumitrescu cand eram mica imi doream sa devin fotbalista |
duminică, 14 noiembrie 2010
Ce se întâmplă cu corpul tău când te lasi de fumat si efectele fumatului
Fumatul este un viciu dintre cele mai dăunătoare, care cauzează nenumărate afecţiuni, de la halenă şi până la cancer, boala neiertătoare. În România, unul din trei oameni fumează, iar în fiecare zi aproximativ 40 de români mor din cauza fumatului. Specialiştii spun că unul dintre motivele pentru care fumătorii nu renunţă la ţigări este că efectele se văd abia după mai multă vreme, însă se înşală. Iată ce se întâmplă în corpul tău după ce te laşi de fumat:
În primele 20 de minute presiunea sanguină va reveni la normal.
În opt ore nivelul monoxidului de carbon din sânge va scădea la jumătate şi nivelul oxigenului va reveni la normal.
În 48 de ore va scădea şansa de a face un infarct şi toată nicotina din corp se risipeşte. Simţurile mirosului şi gustului vor reveni la un nivel normal.
În 72 de ore bronhiile se vor relaxa şi te vei simţi mai energic.
În două săptămâni circulaţia sângelui va deveni mai rapida şi se va îmbunătăţi în următoarele 10 săptămâni.
Între trei şi nouă luni tusea şi problemele de respiraţie vor dispărea, iar capacitatea plămânilor se va îmbunătăţi cu 10%.
Într-un an, riscul de a face un infarct va scădea la jumătate.
În cinci ani, riscul unui atac cerebral va reveni la un procent normal, asemănător al unui nefumător.
În zece ani, riscul de a face cancer la plămâni va fi asemănător al unui nefumător.
În 15 ani, riscul de a muri din cauza unui atac de cord va fi cel al unui nefumător.
Efecte asupra organismului
Tutunul afectează corpul uman în totalitate, efectul nociv începând în momentul contactului cu fumul de ţigară şi continuând să se manifeste ani de zile.
# Sistemul respirator:
* iritarea întregii mucoase respiratorii, care se poate manifesta prin tuse iritativă, "dresul vocii", senzaţia de "ceva în gât", nas "care curge" sau nas înfundat, gât uscat etc.;
* respiraţie grea datorită îngustării căilor respiratorii şi excesului de secreţii la acest nivel ("bronşita cronică");
* alterarea mecanismelor de apărare, cu acumularea de substanţ e toxice, ceea ce determină afectarea plămânilor şi apariţia emfizemului pulmonar. Acesta se însoţeşte de oboseală la eforturi din ce în ce mai mici, ajungându-se ca nici activităţile de îngrijire personală să nu se poată face.
* infecţii pulmonare mai dese şi care se vindcă mai greu;
* apariţia astmului bronşic;
* cancer pulmonar.

sanatate
joi, 11 noiembrie 2010
Video: Ingerii de la Victoria’s Secret Fashion Show 2010
Victoria's Secret Fashion Show 2010, unul dintre cele mai aşteptate spectacole din industrie, a avut loc la New York, Adriana Lima, Alessandra Ambrosio, Rosie Huntington-Whiteley fiind doar câteva dintre modelele care au defilat pe podium.
duminică, 7 noiembrie 2010
Grupul de rezistenta - Ultima secunda (Video)
Grupul de Rezistenta face un apel la schimbare. O schimbare a mentalitatii prin MISCARE, prin SPORT. Ultima secunda este cel de-al doilea single, venit ca o continuare justa a piesei `1%`. K-gula, Stoe Toxxic, Brugner, Dj Dox, Dj Undoo si Nai`gh`Ba atentioneaza cu privire la acest `somn bolnavicios` fizic si mental. Grupul de Rezistenta va sustine o serie de concerte in tara, in perioada 12 noiembrie – 10 decembrie 2010
Am postat acest video pentru ca sustin aceasta cauza, incerc sa conving copiii sa faca sport, si ii respect pe marii Campioni ai Romaniei care au inceput sa promoveze sportul in scoli , dupa Gabriela Szabo care în 2006 a initiat campania sociala Sport pentru Viata, sub sloganul „Corpul omenesc e construit pentru miscare”. Obiectivele sale constau in: promovarea miscarii sportive, atragerea copiilor catre sport si constientizarea parintilor asupra rolului pe care miscarea il joaca in dezvoltarea fizica si psihica a celor mici.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
ShareThis
Postări populare
-
Prajitura Frantuzesca deosebita Foi 300 gr făină, 150 gr zahăr, 150 gr margarină, 1 praf de copt, 2 linguri de cacao, 200 gr smântână. Um...
-
Telenovela „ Fructul oprit ” este difuzata ACASA de luni pana sambata de la 19:30. Julian si Lucrecia stiu ca s-au nascut unul pen...
-
Norocul nu este de partea lui Anahí, care a dat probe pentru rolul de protagonistă din noua telenovelă a Carlei Estrada, însă producătoarea ...
-
Spre deosebire de horoscopul european, in Horoscopul Japonez exista 11 zodii. Iata care sunt cele 11 zodii japoneze si care sunt trasat...
-
Iata si ultimul episod a celei mai de succes telenovele a casei de productie Telemundo, “ Cealalta fata a Analiei ”, care a fost foarte b...
-
Inceputul de an nou sa fie cit mai bogat! Si vorba aia : "DACA BAN NU E... NIMIC NU E !" Va doresc un sfarsit de an imbelsugat si ...
-
Prima zi a Campionatelor Nationale de Box Feminin a inceput cu brio pentru fetele noastre. Au boxat patru dintre sportive si au castigat toa...
-
Potrivit unui sondaj de opinie realizat de italieni cu ocazia Zilei Feme ii, Monica Bellucci este considerata cea mai se-y reprezentanta a s...
-
Este primul single promovat de pe albumul “Memoirs of an imperfect angel“, care va fi lansat pe 25 august.